Burleanu a făcut anunțul așteptat de suporterii naționalei! Care e soarta lui Iordănescu după ce a calificat România la EURO

Burleanu a făcut anunțul așteptat de suporterii naționalei! Care e soarta lui Iordănescu după ce a calificat România la EURO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, spune că victoria din Insulele Feroe nu reprezintă doar o victorie a fotbalului, ci a întreg sportului românesc, Burleanu a anunțat că Anghel Iordănescu va conduce România și la Campionatul European și a lăsat senzația că a fost puțin dezamăgit de faptul că „tricolorii” nu au fost susținuți necontenit pe tot parcursul campaniei de calificare.

„Băieții trebuie felicitați. Este o zi mare pentru sportul românesc, nu doar pentru fotbal. Iordănescu rămâne și trebuie să rămână, a pregătit foarte bine meciurile. În seara asta nu am obținut o victorie chinuită. Trebuie să treci prin toate emoțiile pentru a te bucura cu adevârat de o calificare. Evident, nu ne doream să depindem de ultimul meci. Jucătorii au trecut prin momente dificile pentru că nu au avut întotdeauna parte de cele mai bune reacții”, a declarat Răzvan Burleanu la finalul partidei.

România a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-0 (2-0), selecționata Insulelor Feroe, în ultima etapă a grupelor preliminare ale Campionatului European din 2016, și s-a calificat la turneul final care va avea loc în Franța.

La partida din grupa F de calificare, golurile au fost marcate de Constantin Budescu, în minutele 4 și 45+1, și de Alexandru Maxim ’82. Golurile înscrise la Torshavn sunt primele reușite ale lui Budescu pentru prima reprezentativă.

0-1: Budescu a deschis scorul cu un șut de la marginea careului, după o centrare de la Raț la o lovitură liberă executată de Torje.

0-2: Același Budescu a înscris cu un șut sub bara transversală, după o pasă de la Adrian Popa.

0-3: Maxim a marcat din aproximativ zece metri, după o pasă de la Stancu.

România a mai fost prezentă la patru ediții ale turneului final al Campionatului European, Euro-1984, Euro-1996, Euro-2000 și Euro-2008. În 2000, la ediția din Belgia și Olanda, echipa antrenată atunci de Emeric Ienei s-a calificat în sferturile de finală, acesta fiind cel mai bun rezultat al naționalei române.

În preliminariile pentru Campionatul European din 2012, România a înregistrat în Grupa D trei victorii (3-1 cu Luxemburg, acasă, 3-0 cu Bosnia-Herțegovina, acasă, și 2-0 cu Luxemburg, în deplasare), cinci remize (1-1 cu Albania, acasă, 0-0 cu Belarus, în deplasare, 0-0 cu Franța, pe teren propriu, 2-2 cu Belarus, acasă, și 1-1 cu Albania, în deplasare) și două înfrângeri (0-2 cu Franța, în deplasare, și 1-2 cu Bosnia-Herțegovina, în deplasare). „Tricolorii” au ratat atunci calificarea la turneul final după ce au încheiat grupa pe locul 3, cu 14 puncte, după Franța (23 de puncte) și Bosnia-Herțegovina (19 puncte) și înaintea echipelor din Belarus (13 puncte), Albania (9 puncte) și Luxemburg (4 puncte).

În preliminariile pentru Euro-2016, echipa României, antrenată la primele trei meciuri de Victor Pițurcă și preluată apoi de Anghel Iordănescu, a obținut cinci victorii (1-0 cu Grecia în deplasare, 2-0 cu Finlanda în deplasare, 2-0 cu Irlanda de Nord acasă, 1-0 cu Insulele Feroe acasă și cu aceeași echipă 3-0 în deplasare) și cinci remize (1-1 cu Ungaria pe teren propriu și 0-0 cu aceeași echipă în deplasare, 0-0 cu Irlanda de Nord în deplasare, 0-0 cu Grecia pe teren propriu, 1-1 cu Finlanda pe teren propriu). România a obținut calificarea la Campionatul European încheind grupa F pe locul doi, cu 20 de puncte. Pe primul loc în grupă a terminat Irlanda de Nord, cu 21 de puncte.

Turneul final al Campionatului European, la care vor participa în premieră 24 de echipe, se va desfășura în Franța, în perioada 10 iunie – 10 iulie 2016. Din 1996 și până în 2012, turneul final a reunit 16 reprezentative.

Alături de țara gazdă, Franța, la Campionatul European din 2016 vor participa echipele clasate pe primele două poziții în grupele preliminarii, cea mai bună reprezentativă de pe locul trei și câștigătoarele play-off-ului la care vor participa celelalte opt națiuni de pe poziția a treia în grupele de calificare.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi se menţine pe 2, Marcel Ciolacu urmează să îşi dea demisia!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi se menţine pe 2, Marcel Ciolacu urmează să îşi…
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de partenerul ei: ce a făcut femeia în campania prezidențială
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de partenerul ei: ce a făcut…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut pe locul 3. Georgescu, pe primul loc
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut pe locul 3. Georgescu, pe…
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu inedit
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu inedit
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă dispariția televiziunii!”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă dispariția televiziunii!”
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×